Seminarii
eProceduri.ro - Organizare seminarii

Organizare seminarii

SC Consaltis Consultanţă şi Audit SRL organizează lunar seminarii de o zi pe diverse teme.

Seminariile cuprind o expunere de circa o oră a bazelor subiectului de discutat, după care se lucrează, individual sau în echipă temele alese din situaţiile concrete cu care se confruntă participanţii în activitatea de zi cu zi.

Listă seminarii

Scrierea procedurilor

Gândit ca o lecţie interactivă, Seminarul "Scrierea procedurilor" se adresează în principal managerilor care doresc să procedureze activitatea în compania sau departamentul în care lucrează.

Ideea de bază este interactivitatea, astfel încât să putem rezolva toate problemele practice puse de participanţi.

Seminarul se desfăşoară lunar, durează între 6-8 ore şi necesită un număr minim de 3 participanţi.

Programul seminarului este:

  • Prezentarea participanţilor
  • O prezentare a diverselor abordări de procedurizare a activităţilor
  • Fişa procesului
  • Stabilirea indicatorilor, ţintelor şi obiectivelor pe proces
  • Scrierea procedurii
  • Modalităţi de testare a procedurilor
  • Discuţii libere
  • Exerciţii.

Preţul seminarului este de 260 lei (TVA inclus).

Scrierea fişelor de post

Gândit ca o lecţie interactivă, Seminarul "Scrierea fişelor de post" se
adresează în principal managerilor de resurse umane care doresc să standardizeze activitatea în compania în care lucrează.

Ideea de bază este interactivitatea, astfel încât să putem rezolva toate problemele practice puse de participanţi.

Seminarul se desfăşoară lunar, durează între 6-8 ore şi necesită un număr minim de 3 participanţi.

Programul seminarului este:

  • Prezentarea participanţilor
  • O prezentare a standardelor ocupaţionale şi a profilelor ocupaţionale
  • Definirea posturilor
  • Stabilirea indicatorilor, ţintelor şi obiectivelor pentru fiecare post
  • Scrierea fişei de post
  • Modalităţi de evaluare a eficienţei fişelor de post
  • Discuţii libere
  • Exerciţii.

Preţul seminarului este de 260 lei (TVA inclus).

Tehnici de audit

Gândit ca o lecţie interactivă, Seminarul "Tehnici de audit" se adresează în principal auditorilor interni ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001, ISO 22000, ISO 27001.

Ideea de bază este interactivitatea, astfel încât să putem rezolva toate problemele practice puse de participanţi.

Seminarul se desfăşoară lunar, durează între 6-8 ore şi necesită un număr minim de 3 participanţi.

Programul seminarului este:

  • Prezentarea participanţilor
  • O prezentare a diverselor abordări ale auditului intern
  • Prezentarea standardelor de audit intern (ISO 19001, ISA)
  • Principalele riscuri în audit şi modalităţi de contracarare
  • Role play
  • Discuţii libere
  • Exerciţii.

Preţul seminarului este de 260 lei(TVA inclus).

Programare seminarii

Septembrie 2023

Duminică Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

Coş
Coşul de cumpărături este gol.
Consultanţă ISO
Dacă aveţi nevoie de consultanţă pentru implementarea sistemului, la auditurile interne, de asistenţă la auditurile de certificare sau în orice situaţie, vă putem ajuta. Detalii...
Certificare produse
Dacă aveţi nevoie de consultanţă pentru certificarea produselor, vă putem ajuta. Detalii...
Parteneri